Ashley Maxwell-Lam are 30 de ani și lucrează ca manager la o bancă din Sydney, Australia. De un an de zile, bărbatul face drumul până la muncă… pe tocuri.

"Nu o să mint, îmi place să fiu în centrul atenției dar nu acesta a fost motivul pentru care am decis să port tocuri".

El spune că ideea a pornit de la o colegă, care i-a spus că pantofii cu toc o fac să se simtă încrezătoare și invincibilă.

Așadar, bărbatul are acum în garderobă nouă perechi de pantofi, dintre care cinci sunt pentru ieșirile în oraș, iar patru perechi de stiletto sunt pentru birou. Atunci când merge la birou, australianul poartă costum, cravată și stiletto în culori închise.

Chiar dacă adoptă un stil feminin, Ashley spune că nu vrea să devină femeie, ci doar îi place acest contrast dintre masculinitate și feminitate, care îi face pe oameni să-și pună întrebări.

„Este un gest curajos. Nimeni nu se așteaptă să vadă un bărbat înalt mergând pe stradă cu pantofi cu tocuri de 15 centimetri”, spune mândru Ashley.