PDA

View Full Version : Conceptul Audi E-Tron GT



wGods | Toxic
02-12-2018, 11:21 AM
Conceptul Audi E-Tron GT a ajuns pe internet înainte de a fi prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles. Mașina vine cu proporții asemănătoare modelului A7 Sportback, dar într-o interpretare mult mai agresivă.

<b>You have to register to ba able to see this link</b> (<b>You have to register to ba able to see this link</b>)

Conceptul Audi E-Tron GT măsoară 4,96 m în lungime și 1,96 m în lățime. Sedanul are la bază platforma folosită pentru Porsche Taycan, care este deja disponibil pentru comandă. Arhitectura J1 este una dintre cele trei platforme pe care Grupul Volkswagen le dezvoltă anume pentru mașinile electrice și este – spun reprezentanții Grupului – total diferită de C-BEV, care stă la baza crossover-ului Audi E-tron, prezentat în această toamnă, la Salonul Auto de la Paris.

<b>You have to register to ba able to see this link</b> (<b>You have to register to ba able to see this link</b>)

Constructorul nu a oferit încă informații referitoare la autonomie, dar aceasta ar trebui să graviteze în jurul valorii de 500 de kilometri.

590 de cai putere sunt trecuți în contul limuzinei electrice de la Ingolstadt. Rămâne de văzut cu ce cifre se va lăuda în ceea ce privește accelerația.

<b>You have to register to ba able to see this link</b> (<b>You have to register to ba able to see this link</b>)

Puterea este confirmată de un look agresiv, dinamic, care are șanse mari să ajungă fără alterări majore și la versiunea de serie, care va intra în producție în 2020. Grila uriașă hexagonală, farurile Matrix LED și bara cu linii sportive alcătuiesc o parte frontală îndrăzneață. E-Tron GT aleargă pe jante de 22 de inci cu anvelope de 285/30, iar mânerele sunt ascunse în portiere. Acestea din urmă au șanse mici să se regăsească și la versiunea de serie.

<b>You have to register to ba able to see this link</b> (<b>You have to register to ba able to see this link</b>)

În partea din spate, limuzina electrică primește linii de coupe tipice modelului A7 Sportback, dar și o bandă luminoasă care unește cele două stopuri în formă de săgeată.

Cabina propune un concept minimalist, cu butoane reduse la minimum și funcții controlate prin intermediul ecranelor orientate către șofer. Acesta poate transmite și comenzi vocale și poate primi informații pe un instrumentar de bord complet digital.

<b>You have to register to ba able to see this link</b> (<b>You have to register to ba able to see this link</b>)

Volanul este îmbrăcat în Alcantara și prezintă elemente negre, lucioase și o parte inferioară aplatizată.

Modelul de serie va primi funcții de rulare autonomă nivelul 3.