DINAMO - VIITORUL 1-0.

Victorie pentru Dinamo! Revoluția lui Bratu îi duce pe alb-roșii la egalitate cu FCSB în clasamentul Ligii 1.

Partida din Ștefan cel Mare a fost prefațată de un moment de reculegere în memoria lui Jean Grama, fost arbitru și om important din organigrama clubului, decedat la vârsta de 74 de ani. Fără Gică Hagi pe bancă, tinerii Viitorului au plimbat steril mingea în debutul partidei.

Prima ocazie de gol a venit în minutul 16, când Artean a șutat puternic, de la peste 30 de metri, peste poarta lui Penedo. Deschiderea scorului a venit după un moment de geniu al lui Daniel Popa. A strecurat mingea printre picioarele lui Țâru și i-a pasat ideal lui Mahlangu în minutul 34. Mijlocașul sud-african a trimis mingea în poartea goală.

Constănțenii nu au fost mai lucizi nici după pauză. Intrările lui Mățan și Ciobanu nu au adus plusul dorit, iar marile ocazii au venit tot la poarta lui Cojocaru.

Salomao a șutat slab din 8 metri, după o cursă de senzație a lui Nistor. Finalul a fost unul tensionat, cu mulți nervi și puține reușite de ambele părți.

Dinamo acumulează 7 puncte după primele 4 etape și egalează marea rivală, FCSB