Teaser video pentru Mercedes-Benz GLB: noul SUV cu 7 locuri are premiera mondială īn 11 iunie



Mercedes-Benz a publicat un teaser video pentru noul model GLB, un SUV disponibil opțional cu 7 locuri care va fi dezvăluit īn premieră mondială īn 11 iunie.

Mercedes-Benz face ultimele pregătiri pentru completarea gamei sale de SUV-uri cu un model complet nou.

Mercedes-Benz GLB a fost dezvăluit īn variantă de concept cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai, iar constructorul german a confirmat acum că prezentarea oficială a versiunii de serie va avea loc īn 11 iunie.

Evenimentul de lansare se va desfășura īnsă īn statul american Utah, ca urmare a faptului că germanii se adresează inclusiv publicului de peste Ocean.

Īn paralel cu anunțul lansării, Mercedes-Benz a publicat și un nou teaser video īn care scoate īn evidență că GLB va fi primul său model disponibil opțional cu 7 locuri, fiind astfel un SUV dedicat īntregii familii.

Conceptul expus de nemți la Shanghai avea o lungime de 4.634 de mm (+217 mm comparativ cu GLA) și o lățime de 1.890 mm (+89 mm față de GLA), cu un ampatament de 2.892 de mm.

La exterior, versiunea de serie va prelua elemente de pe GLS și Clasa G, īn timp ce interiorul va fi "īmprumutat" de pe modelele din gama compactă a constructorului german. Motorizările vor fi și ele preluate de pe Clasa A, īn timp ce zvonurile anunță și versiuni de performanță dezvoltate de divizia Mercedes-AMG.

Mai mult decāt atāt, constructorul german are īn plan lansarea unui GLB complet electric, pe care fanii īl vor putea comanda īncepānd cu 2021.